Sf. Iosif Mărturisitorul din Maramureş (24 aprilie) [1]

click pentru detaliu

Acest sfânt a fost episcop al Maramureşului şi mărturisitor al dreptei-credinţe, fiind trecut în rândurile sfinţilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alături de mitropoliţii Ardealului, Ilie Iorest şi Sava Brancovici.

S-a născut în secolul al XVII-lea, într-un sat din Năsăud, într-o familie de creştini ortodocşi şi a dobândit învăţătură de la preoţii satelor şi mergând prin mânăstirile si schiturile Maramureşului. Este hirotonit preot, după care, în anul 1690 este ales episcop al Maramureşului, fiind hirotonit de mitropolitul Moldovei de la acea vreme, Dosoftei. Reşedinţa episcopală a fost la început în incinta mânăstirii Sfântul Mihail din Peri, dar când aceasta a fost desfiinţată, scaunul episcopal s-a mutat la mânăstirile Giuleşti şi Budeşti din Maramureş.

Sfântul ierarh Iosif a fost un neobosit apărător al credinţei ortodoxe, îmbărbătându-şi fără preget păstoriţii să păstreze învăţăturile Bisericii, într-o vreme în care presiunile pentru uniaţie sau pentru trecerea la calvinism, venite din partea conducerii străine, erau tot mai numeroase. În anul 1701 a fost chemat la Viena, unde i s-a propus renunţarea la ortodoxie, în schimbul unor avantaje materiale. A refuzat categoric, ceea ce a dus la iscarea unui val de acuze injuste şi calomnii ce i s-au adus. În cele din urmă a fost arestat şi întemniţat, dar nu pentru multă vreme, deoarece la presiunile românilor maramureşeni, va fi eliberat.

În anul 1705, este iarăşi adus la judecată şi condamnat, dar iarăşi intervin românii maramureşeni, aşa că la sfârşitul anului Sfântul va fi eliberat, interzicându-i-se însă dreptul de a mai rămâne în fruntea comunităţii ortodoxe din Maramureş. În anul 1711 va reveni însă în scaunul episcopal, dar fiind slăbit de atâtea suferinţe, îşi dă viaţa în mâinile Domnului, la scurtă vreme după aceea.