click pentru detaliu
Între vlădicii care s-au ridicat împotriva încercărilor de calvinizare a credincioșilor din Transilvania trebuie așezat la loc de cinste și mitropolitul Sava Brancovici, urmaș vrednic, la câtva timp, al mitropolitului Ilie Iorest.
Viitorul mitropolit făcea parte dintr-o veche familie sârbească, originară din părțile Herțegovinei. Din pricina expansiunilor otomane, această familie a fost nevoită, pe la sfârșitul sec al XVI-lea, să se refugieze în părțile Aradului, unde trăind printre români, a fost sub influența unui proces de românizare, fapt ce se desprinde și din semnăturile mitropolitului, care semnează uneori cu Brâncoveanu în loc de Brancovici.
S-a născut în jurul anului 1620, în localitatea Ineu, primind din Botez numele de Simeon. Dintre frații săi a făcut parte și unul pe nume Gheorghe, mai mic decât el, care a fost înalt dregător în Țara Ardealului, și care s-a ocupat cu scrierea Cronicii sârbești, din care putem afla multe detalii privind viața vrednicului mitropolit. De menționat că tatăl său a fost căpitan de oaste în armata lui Mihai Viteazul.
Tânărul Simeon a învățat carte la casa părintească, apoi a călătorit prin Ungaria, Serbia și Bulgaria, și în cele din urmă s-a îndreptat spre mânăstirea Comana, la sud de București, unde se găsea vlădica Longhin Brancovici, unchiul său. Acolo și-a completat învățătura, dar aflând de moartea tatălui său, s-a reîntors acasă și s-a căsătorit, având și copii, care însă au murit de mici.
Murind protopopul Ineului, Gheorghe Brancovici, o altă rudă a lui Simeon, credincioșii de acolo l-au rugat să-și închine viața slujirii lui Dumnezeu. Răspunzând dorințelor acestora, va pleca la Târgoviște, unde va fi hirotonit preot, de mitropolitul Ștefan al Ungrovlahiei. Întorcându-se acasă, la Ineu, află că soția sa murise, iar mama sa se călugărise, ceea ce va schimba total viața tânărului preot-protopop. Va păstori mai mulți ani la Ineu, ca protopop, îngrijindu-se nu numai de nevoile duhovnicești ale păstoriților săi, ci și de apărarea lor în fața cotropitorilor turci.
În 1656, murind mitropolitul Simion Ștefan al Transilvaniei, soborul întrunit la Alba-Iulia pentru alegerea unui nou mitropolit l-a găsit vrednic pentru această slujire pe protopopul-văduv din Ineu, Simeon Brancovici. De aceea, va pleca la Târgoviște unde va fi tuns în monahism cu numele de Sava, după care tot aici va fi hirotonit arhiereu, în data de 16 septembrie 1656. Încărcat cu daruri, oferite de domnitorul Constantin Șerban Basarab, s-a reîntors la turma sa duhovnicească. fiind primit cu mare cinste în reședința sa din Alba-Iulia.
Mitropolitul Sava s-a aflat în această înaltă slujire arhierească timp de 24 de ani. Deși îndelungată, păstoria sa a fost mult tulburată de încercările de calvinizare a românilor ortodocși din Transilvania, acțiuni sprijinite de înșiși principii Transilvaniei, dar și de războaiele și schimbările primilor ani ai acestei păstorii. În ciuda acestor greutăți, vrednicul ierarh s-a străduit să ridice și să întărească Biserica strămoșilor săi, folosind limba română în cult și propovăduirea Evangheliei. În iulie 1660, mitropolitul Sava este alungat din scaun, dar după trei ani, în 1662 este readus în scaunul vlădicesc. La începutul anului 1668, datorită lipsurilor materiale, pleacă în Rusia după ajutoare, așa cum făcuseră și înaintașul său, Ilie Iorest. Aici va lua contact cu Biserica Rusă și cu Țarul Rusiei, iar în urma acestor dialoguri, se va întoarce în țară cu un ajutor bănesc substanțial. Totodată va dobândi privilegiul ca la fiecare 7 ani, el și urmașii săi în scaunul vlădicesc, să poată merge în Rusia după milostenie.[2]
Datorită acestei călătorii, pentru mitropolit va începe o perioadă de asupriri din partea principelui Mihail Apaffi și a conducătorilor confesiunii calvine. Cu toate acestea, la începutul anului 1670, vlădica Sava va pleca într-o călătorie în Țara Românească, unde va obține o danie anuală de 6000 de bani. În 1672, vlădica Sava va sfinți două așezăminte bisericești, mânăstirea Moisei din Maramureș, și biserica din Vlădeni, lângă Brașov, care fusese renovată.
În anul 1675, adunând în sobor clerul din Mitropolia sa, a luat o serie de hotărâri, sub forma a două așezăminte sobornicești. Aceste hotărâri priveau în special românizarea slujbelor bisericești, îndatorirea preoților de a catehiza copii în biserică, înlăturarea superstițiilor, întărirea vieții religios-morale a păstoriților, precum și pedepse pentru cei ce nesocoteau canoanele și rânduielile tradiționale ortodoxe. menționăm faptul că acum avem, pentru prima oară precizată în scris, în Transilvania, măsura românizării slujbelor bisericești. De aici putem concluziona că vlădica Sava era preocupat de înlocuirea limbii slavone din cult cu cea românească, lucru realizat și de marele contemporan al său, mitropolitul Dosoftei al Moldovei. În anii următori, datorită înțelepciunii mitropolitului, clerul ortodox transilvănean obținea câteva diplome deosebit de favorabile.
Toată această frumoasă lucrare bisericească a fost întreruptă în 1680, când datorită unor intrigi calvine, mitropolitul Sava a fost arestat, bătut și judecat, iar averea sa, alcătuită în mare parte din cărți, veșminte și vase liturgice, a fost confiscată. Judecata s-a făcut conform canoanelor calvine, iar în urma ei, mitropolitul a fost întemnițat la Alba-Iulia. Aici, în închisoare, vlădica va suferi un aspru tratament, fiind bătut și batjocorit adeseori.
După trei ani de întemnițare, mitropolitul a fost eliberat din rațiuni politice, de principele Mihail Apaffi. Bătrân și bolnav, vrednicul ierarh va trece în curând la cele veșnice, prin aprilie 1683. Pentru strădaniile sale depuse pentru apărarea ortodoxiei transilvane, cât și pentru suferințele răbdate spre sfârșitul vieții, acest vrednic ierarh a fost socotit de urmași un mucenic al legii strămoșești. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îl va trece în rândurile sfinților, împreună cu alt vrednic ierarh transilvănean, Ilie Iorest, la data de 21 octombrie 1955, hotărând ca amândoi să fie prăznuiți la aceeași dată, și anume 24 aprilie.