Sf. Irineu de Smirnum (6 aprilie) [1]

La începutul sec. al IV-lea, păstorea la Smirnum (azi Mitroviţa), reşedinţa provinciei romane Pannonia inferior, un episcop cu numele de Irineu. Acesta era tânăr, având familie şi copii de vârstă fragedă.

Datorită edictelor potrivnice credinţei creştine, în acea perioadă a început cea mai grea persecuţie cunoscută până atunci în Imperiul Roman. Astfel, printre cei arestaţi s-a aflat şi tânărul episcop Irineu. El a fost dus la judecată în faţa guvernatorului provinciei, pe nume Probus, care i-a poruncit Sfântului să se supună poruncilor împărăteşti şi să jertfească zeilor, lepădându-se de creştinism. Sfântul s-a împotrivit şi ca atare a fost ameninţat cu chinuri groaznice. Văzând aceasta, părinţii soţia şi copii Sfântului au început să se roage de el, ca să dea ascultare poruncii guvernatorului, plângând tinereţea şi frumuseţea lui. Dar Sfântul Irineu, cuprins de dragostea lui Hristos n-a răspuns rugăminţilor rudelor, ci le-a amintit că cel ce se va lepăda de Hristos, va fi şi el lepădat de Acesta.

Văzând că nu poate convinge pe tânărul episcop să se lepede de credinţa sa, Probus a poruncit ca acesta să fie aruncat în închisoare.

După un oarecare timp, guvernatorul l-a adus iarăşi la judecată pe Sfântul Irineu, insistând ca acesta să jertfească zeilor, pentru a fi cruţat de la alte chinuri. Acesta însă s-a arătat iarăşi neclintit în credinţă, ceea ce l-a înfuriat şi mai tare pe Probus, care a poruncit ca Sfântul să fie bătut cu vergi. În timpul îndeplinirii acestei crude torturi, Sfântul Irineu nu înceta să-l mărturisească pe Hristos, ca fiind Cel ce-l întăreşte în necazuri, şi căruia nu va înceta niciodată să-i slujească. Văzând acestea, Probus l-a ameninţat cu moartea, dar Sfântul, netemându-se de o asemenea pedeapsă, arătând că prin acesta se va învrednici de cămările cereşti ale Mântuitorului tuturor.

Vrând totuşi să-l determine să se lepede de credinţa creştină, Probus l-a întrebat pe tânărul episcop dacă acesta are familie şi copii, şi dacă nu îi este milă de ei. Sfântul Irineu a răspuns însă că are familie şi copii şi că îi iubeşte, dar că mai presus de aceştia, el iubeşte pe Cel care a spus că „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de mine; cel ce iubeşte mai mult pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”(Matei 10, 37). Astfel, Sfântul Irineu, luând aminte spre cer la Dumnezeu, dispreţuind amăgirile lumeşti, mărturisea că el nu cunoaşte şi nu are nici un părinte , afară de Dumnezeu.

În cele din urmă, mânios, Probus, văzând că nu-l poate convinge pe Sfânt să se lepede de Hristos, a poruncit ca să i se taie acestuia capul cu sabia, iar trupul să fie aruncat în râul Sava. Astfel, în anul 304, Sfântul Irineu a primit moartea ca pe o biruinţă asupra morţii, mulţumind lui Dumnezeu că s-a învrednicit de acest mare dar.