click pentru detaliu
În calendarul tomitan, acest sfânt era prăznuit la 20 aprilie pentru sfințenia și minunile sale șa cum ne spune și Acta Sanctorum, ceea ce înseamnă că el s-a distins atât de mult prin credință și fapte deosebite, încât a fost socotit demn de a fi înscris între sfinții locali.
Despre nașterea lui nu avem date certe, dar se cunoaște cu certitudine că și-a desfășurat activitatea la sfârșitul sec. al IV-lea și începutul sec. al V-lea,[2] fiind contemporan cu unii dintre Sfinții Părinți, cum ar fi Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Grigorie de Nazianz. etc. Fer. Ieronim vorbește elogios despre activitatea scriitoricească a acestui sfânt, în cartea sa De viris ilustribus, de unde deducem că la acea vreme era deja un om în floarea vârstei.
Sozomen, istoricul bisericesc, spune despre Teotim că era de neam scit, adică locuitor al Dobrogei, și că acesta purta părul lung, semn că el se ocupa cu filosofia monastica (deci cu viața monahală). Viața lui era modestă și cumpătată, iar virtuțile și înțelepciunea sa l-au făcut cunoscut chiar și în rândul barbarilor huni din regiunea Dunării, care îl socoteau pe Teotim zeul romanilor. Acesta a încercat să-i câștige pentru credința creștină, arătându-se ospitalier și făcându-le daruri. barbarii au crezut însă că Teotim era bogat și de acea au plănuit ca să-l ia prizonier. În această împrejurare se va arăta darul facerii de minuni al Sfântului, căci brațul celui ce a voit să arunce asupra Sfântului lațul pregătit, a rămas înțepenit în aer, fiind nevoie de rugăciunea Sfântului pentru a-l elibera pe barbar de înțepenire.
Un alt scriitor creștin, Socrate, spunea despre Sfântul Teotim că era cunoscut de toți - împărați, episcopi, călugări, credincioși și barbari pentru evlavia și corectitudinea vieții sale[3]
Sfântul Teotim a fost ales Episcop al Tomisului în jurul anilor 380-395, după moartea înaintașului său, episcopul Gherontie. În această calitate. el a participat în anul 400 la un sinod local de la Constantinopol, sinod care a condamnat erezia lui Antoin al Efesului. Acest sinod fusese convocat de Sf. Ioan Hrisistom, cu care Teotim era în relații de bună prietenie, deoarece în anul 399 Sf. Ioan va trimite misionari pentru creștinarea sciților nomazi de la Istru, probabil la rugămintea Sf. Teotim. Dovada faptului că Teotim se bucura, atât el cât și scaunul său episcopal, de stimă din partea celorlalți episcopi prezenți la acest sinod este și faptul că în lista celor care semnează documentele sinodului, el este menționat pe primul loc.
În anul 403, Sf. Teotim va fi prezent iarăși în capitala Imperiului Bizantin, cu prilejul dezbaterilor asupra operei lui Origen. Acum, Sfântul Teotim îl va apăra pe Sf. Ioan Hrisostom în conflictul pe care acesta îl avea cu Sf. Epifanie la Ciprului, pe baza scrierilor origeniste. Sf. Ioan avea o atitudine de rezervă față de condamnarea scrierilor origeniste, iar Sf. Epifanie dorea condamnarea lui Origen ca eretic, dar de aici nu trebuie să deducem că și Sf. Ioan Hrisostom, și prietenul său, Teotim, erau eretici origeniști. Este de presupus că Teotim, ca si Sf. Ioan Hrisostom, au apreciat ceea ce a fost pozitiv în opera lui Origen.
Despre activitatea literară a Sf. Teotim nu cunoaștem prea multe date. Istoricii timpului spun doar că el a publicat în formă de dialog și fraze scurte (Fer. Ieronim) și că a scris unele omilii la textele evanghelice (Sf. Ioan Damaschin, în opera Sfintele paralele, în care citează câteva din aceste texte omiletice). Din aceste precizări ne putem da seama însă că gândirea Sf. Teotim era în consens cu gândirea marilor Părinți ai Bisericii veacului al IV-lea, supranumit secolul de aur al literaturii creștine.
De aceea, o asemenea personalitate spirituală, stând pe scaunul episcopal de la Tomis, a dat acestuia strălucire și l-a impus în lumea creștină, ceea ce l-a făcut și pe ierarhul locului vrednic de prețuire în ochii contemporanilor săi, creștini sau păgâni.