Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului (11 august) [1]

click pentru detaliu

Biserica Ţării Româneşti s-a învrednicit a fi cârmuită la începutul sec. al XVI-lea de unul din marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Nifon, care  în perioadele 1486-1488 şi 1496-1498 a fost patriarh al Constantinopolului.

S-a născut în jurul anilor 1435-1440, la Moreea, în ţinutul Peloponezului din sudul Greciei de astăzi, primind de la Botez numele de Nicolae, Tatăl său se numea Emanuil, iar mama sa avea numele Maria.

De mic, Nicolae va primi o educaţie solidă, având înclinaţie mai ales către studiul Bibliei şi al scrierilor patristice. Din tinereţe va intra în viaţa monahală, sub ascultarea unui duhovnic iscusit, Antonie, care îl va tunde pe Nicolae în monahism sub numele de Nifon. După moartea părintelui său duhovnicesc, Nifon va merge ca ucenic la un călugăr înţelept, cu numele Zaharia, venit de la Sfântul Munte.

În 1453, Constantinopolul a fost cucerit de turci şi mulţi călugări s-au refugiat prin munţi, fugind din calea invadatorilor; tot aşa au procedat şi Nifon împreună cu stareţul său, care s-au refugiat într-o cetate numită Ahridon. În urma trecerii la cele veşnice a episcopului acelei cetăţi, stareţul lui Nifon este ales episcop al acelei cetăţi,  astfel că tânărul monah Nifon va rămâne fără povăţuitor. Va cere binecuvântare şi va pleca în Sfântul Munte. Aici, după ce va trece pe la mai multe aşezăminte athonite, se va stabili la mânăstirea Dionisiou, unde, după puţin timp, va fi hirotonit ierodiacon şi apoi ieromonah. Cuviosul Nifon era deopotrivă iscusit în cunoaşterea rânduielilor monahale, cât şi în înţelegerea Sfintelor scripturi, astfel că, nu după mult timp va deveni cunoscut printre locuitorii Athosului.

După moartea mitropolitului de Tesalonic, căutându-se o persoană potrivită pentru această slujbă, a fost găsit destoinic Sfântul Nifon. La început acesta s-a împotrivit, dar îndemnat de fraţi şi rugat fiind de clericii din Tesalonic, a acceptat în cele din urmă, astfel Sfântul Nifon fiind păstorul acestei regiuni între anii 1483-1486. Din perioada păstoriri sale se cunoaşte că a luat parte la lucrările Sinodului din Constantinopol din anul 1484, unde s-au respins hotărârile de unire cu Roma luate la Sinodul de la Florenţa din 1439.

După trecerea la cele veşnice a patriarhului Simeon al Constantinopolului, în anul 1486 Sfântul Nifon a fost ales în înalta demnitate clericală, însă, după doi ani de păstorie va fi alungat din acest scaun, prin uneltiri diavoleşti, până în 1496, când a fost chemat din nou în scaunul ecumenic. În anul 1498, tot din uneltiri vrăjmaşe, va fi surghiunit la Adrianopol, unde îl va întâlni pe voievodul muntean Radu cel mare (1495-1508). Acesta, văzându-i aleasa vieţuire duhovnicească, l-a rugat să vină în Muntenia, pentru a pune în rânduială viaţa bisericească de aici. Ajungând în Muntenia şi văzând neorânduielile ce erau în Biserică, a convocat la Târgovişte un Sinod mitropolitan mixt, de clerici şi mireni, sinod în care s-a hotărât înfiinţarea a două noi episcopii, a Râmnicului şi a Buzăului. Totodată, a hirotonit şi doi episcopi pentru aceste noi eparhii. Mai putem remarca în activitatea de mitropolit al Ţării Româneşti a acestui vrednic ierarh şi osârdia cu care a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, cuvânt care era de învăţătură, dar şi de mustrare, îndreptare şi îmbărbătare.

Însă în scurt timp va izbucni un conflict între domnitor şi Mitropolit, datorat faptului că Radu cel Mare proteja pe boierul moldovean Bogdan, ce-şi lăsase nevasta şi copii în Moldova,(fugind de pedeapsa pusă asupra sa de Ştefan cel Mare, ca urmare a unei trădări) şi se căsătorise „în fărădelege” cu sora sa, domniţa Caplea. Ca urmare a acestui conflict, în anul 1505 Sfântul Nifon va părăsi Ţara Românească, afurisind pe boierul moldovean cât şi pe cei ce-l ajutaseră la săvârşirea fărădelegii, proorocind apoi despre suferinţele care aveau să se întâmple Ţării Româneşti şi asupra domnitorului ei.

Din Ţara Românească, Sfântul Nifon se va opri puţin timp la Sofia, după care va poposi iarăşi în Sfântul Munte, mai întâi la mânăstirea Vatopedu, apoi la Dionisiou, unde s-a şi sfârşit din această viaţă, în ziua de 11 august 1508, la vârsta de 90 de ani.

În anul 1515, la trei ani de domnie, domnitorul Neagoe Basarab a trimis o delegaţie la Muntele Athos, condusă de logofătul Danciu, delegaţie ce avea scopul de a cere în dar, pentru un timp, moaştele Sfântului Nifon. În acest fel, moaştele Sfântului ierarh au ajuns la mânăstirea Dealu, racla cu sfintele moaşte fiind depusă peste mormântul lui Radu cel Mare, ca semn de împăcare şi dezlegare de blestem. În 1517, în ziua de 16 august, s-a săvârşit canonizarea Sfântului Nifon, aceasta fiind prima canonizare despre care ştim că s-a săvârşit la noi în ţară.

După ce moaştele Sfântului Nifon au fost ţinute mai multe zile pentru închinarea credincioşilor, ele au fost aşezate într-un sicriu de argint curat, poleit cu aur şi înfrumuseţat cu pietre scumpe, dăruit de Neagoe Basarab în semn de preţuire faţă de Sfântul Nifon. Astfel cinstite, moaştele Sfântului au fost duse înapoi la Dionisiou, unde călugării de acolo, fiind adânc mişcaţi de darurile făcute de domnitorul Ţării Româneşti, au hotărât să dăruiască acestuia capul şi o mână din moaştele Sfântului Nifon. Acestea vor fi depuse cu preţuire în mânăstirea Curtea de Argeş, după care vor fi mutate, în 1949, în biserica Sf. Dumitru, catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se află şi astăzi.