Cuviosul Gherman din Dobrogea

 Cuvoisul Gherman din Dobrogea (29 februarie) [1]

 

Gherman din Dobrogea.jpg (104697 bytes)

click pentru detaliu

 

Însuși prietenul său duhovnicesc, Sfântul Ioan Casian, îl citează ca sfânt, ceea ce poate constitui o dovadă de  virtuală canonizare. Totodată, Părintele Coman îl citează pe Cuviosul Gherman în Patrologia  sa, iar Părintele Stăniloae îl înscrie pe acest Cuvios între Părinții Filocaliei.

Deși informațiile despre acest cuvios sunt destul de puține, cea mai mare parte a acestora le putem obține cercetând opera autobiografică a Sfântului Ioan Cassian, în care se relatează și despre prietenia nedespărțită a celor doi Cuvioși.

El este originar tot din Sciția Minor (Dobrogea de azi), născându-se în jurul anului 368, și a fost din copilărie prieten și frate de osteneli duhovnicești cu Sfântul Ioan Cassian, ceea ce îndreptățește prăznuirea lor împreună. El l-a însoțit pe Sfântul Ioan Cassian în toate călătoriile sale duhovnicești, până la Roma, străbătând astfel Palestina, pustia Egiptului și Siria. Revenit la Constantinopol, în anul 400 este hirotonit ieromonah de către Sfântul Ioan Gură de Aur. Mai târziu îi va lua acestuia apărarea în acuzațiile de origenism ce i se aduceau Sfântului ierarh.

Ajuns la Roma în jurul anului 405, împreună cu Sfântul Ioan Cassian, dar va rămâne aici până la trecerea sa spre cele veșnice, în jurul anului 415, în timp ce Sfântul Ioan Cassian va pleca la Marsilia.

Datorită frățietății duhovnicești a celor doi Cuvioși, cât și pentru harul divin de care s-a învrednicit, Cuviosul Gherman a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Română, în anul 1992, sub numele de Cuviosul Gherman din Dobrogea, dându-i astfel cinstea ce se cuvine în rândurile sfinților.

 


[1] Diac. Prof. Dr. Petru I. David, Caută și vei afla…Sianxar dobrogean, Constanța, 1997, p. 632.