click pentru detaliu
La 18 iulie, biserica din Durostorum (Silistra de azi) sărbătorea pe Sfântul martir Emilian, care a pătimit în timpul persecuției dezlănțuite de împăratul Iulian Apostatul (361-363). Acesta era fiul unui prefect, pe nume Sabbatianus, dar Emilian a îmbrățișat cariera militară, astfel că devenise oștean în armata romană.
În aceea vreme a venit la Durostor vicarul Capitolinus, un om cu mintea întunecată de răutate și invidie și un aprig persecutor, care se lăuda că toată cetatea aduce ofrande zeilor păgâni, fiind râvnitoare credinței strămoșești. De aceea, a poruncit să se facă un mare ospăț, la care să fie chemate toate căpeteniile sale.
În timpul petrecerii, Emilian, umplându-se de râvnă pentru Dumnezeu l cel adevărat, a luat un ciocan și a intrat în capiștea idolească din acel oraș, unde a sfărâmat toți idolii care se găseau acolo, a răsturnat altarele, a doborât sfeșnicele și a vărsat toate vasele și jertfele cele idolești, după care a plecat de acolo, nefiind aflat de nimeni.
Auzind despre cele întâmplate cu capiștea idolească, Capitolinus s-a umplut de mânie și a poruncit să fie adus făptașul imediat, oricine ar fi el. Ieșind ostașii, aceștia au văzut pe un oarecare țăran ce trecea pe acolo de la câmp, pe care ostașii l-au arestat, l-au bătut și l-au dus la Capitolinus. Văzând aceasta, Emilian a cugetat în sinea sa și a ieșit înaintea ostașilor, spunându-le ca să-l ia pe el în locul acelui om nevinovat, căci el era făptașul căutat de ei.
Astfel, Sfântul Emilian va ajunge în fața lui Capitolinus, unde va mărturisi care este adevăratul Dumnezeu, iar că idolii din acea capiște erau niște pietre fără suflet, mute și surde, care nu erau bune de nimic. Auzind acestea, vicarul a poruncit ca Sfântul să fie dezbrăcat de hainele sale, după care a poruncit să fie aspru bătut cu vine. Neîncetând a-l mărturisi pe Hristos, Sfântul a răbdat cu bărbăție toate acele chinuri. Văzând Capitolinus că Sfântul este de neînduplecat, a poruncit ca Sfântul să fie luat și dus în afara cetății, unde să fie aruncat în cuptor. Înainte însă de a fi aruncat în foc, Sfântul a cerut să fie lăsat să facă puțină rugăciune, după care, aruncat fiind în foc, a ieșit de acolo nevătămat, după care s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, și și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la data de 18 iulie 362, așa cum arată actul său martiric, păstrat până în zilele noastre, dată care a rămas și în Minee ca zi de prăznuire a Sfântului Mucenic al lui Hristos.
Femeia lui Capitolinus, care în taină era și ea creștină, i-a cerut acestuia să o lase să ia corpul Sfântului mucenic, care era neatins de foc, pentru a-l putea îngropa după cuviință. Astfel, după ce creștinii au uns cu evlavie trupul Sfântului, l-au dus la locul numit Gedina (Gizdina), ca la trei stadii de cetatea Durostor, unde l-au și îngropat.
[1] Prof. Dr. Emilian Popescu, Sfântul Mucenic Emilian din Durostorum, în vol. Sfinți români și apărători , ed. cit. , p. 179.