Sf Ierarh Leontie de la Rădăuţi (1 iulie) [1]

click pentru detaliu

Numele, viaţa şi sfinţenia moaştelor acestui vrednic ierarh al Bisericii noastre, se bucură de mare cinste şi evlavie în nordul Moldovei, îndeosebi în oraşul Rădăuţi, atât pentru numărul faptelor minunate, cât şi pentru darul nestricăciunii moaştelor sale, cu care le-a binecuvântat Dumnezeu.

Sfântul Leontie s-a născut la începutul sec. al XIV-lea, în oraşul Rădăuţi, din părinţi binecredincioşi, care i-au dat o educaţie aleasă, curată şi sfântă, legându-l cu inima şi cugetul de Dumnezeu. Astfel, Sfântul iubea de mic slujbele bisericeşti, ţinea posturile, practica rugăciunea în taină şi se simţea legat de toţi oamenii, mai ales de copii mici şi orfani, cu care împărţea hrana şi bucuriile vârstei. Pentru aceea era iubit de către toţi, fiind socotit un „copil bătrân”.

În anii 1359-1365, primul domnitor al Moldovei, Bogdan I, a ctitorit la Rădăuţi  mânăstirea Bogdana, cu hramul „Sf. Nicolae”. Văzând aceasta, râvnitorul Leontie a intrat şi el în nevoinţa călugărească, în scurt timp uimind pe vieţuitorii de aici prin smerenia şi ascultarea sa. Văzând acestea, egumenul mânăstirii la tuns pe Leontie în monahism, cu numele de Lavrentie. La scurt timp după aceea, râvnind pentru desăvârşire, va cere binecuvântare şi se va retrage în sihăstrie, în codrii Rădăuţilor, pe valea Putnei. Acolo se aflau câţiva călugări vestiţi, care i-au fost povăţuitori şi părinţi duhovniceşti tânărului Lavrentie.

Astfel, bine-vieţuind în rânduiala monahală, în scurt timp în jurul chiliei Cuviosului Lavrentie au început să se adune ucenici iubitori de viaţă sihăstrească, iar mai târziu, numărul acestora înmulţindu-se, aceştia îl rugau să le fie lor egumen şi părinte duhovnicesc. Din dragoste, Cuviosul a acceptat, şi a construit într-o poiană o mică biserică de lemn, pe care a sfinţit-o mitropolitul locului, Iosif Muşat. Cu această ocazie, Cuviosul Lavrentie a fost hirotonit ieromonah, şi numit egumen al primei sihăstrii înfiinţate în nordul Moldovei, cunoscută sub numele de „Schitul lui Lavrentie” sau „Schitul Laura”. Potrivit tradiţiei, la acest schit se va retrage mai târziu şi Sfântul Daniil Sihastrul, sub povăţuirea egumenului Lavrentie.

Întemeind Alexandru cel Bun episcopia Rădăuţilor, biserica mânăstirii Bogdana a fost transformată în catedrală episcopală. Auzind domnitorul de viaţa şi faptele minunate ale Cuviosului Lavrentie, împreună cu mitropolitul Sucevei şi cu tot clerul, l-au ales pe acesta ca întâistătător în scaunul de la Rădăuţi. Acesta a trebuit să se supună hotărârii, deşi era împotriva voinţei sale, şi ca urmare a lăsat pe ucenicul său cel mai râvnitor, Daniil, ca egumen peste schitul Laura.

Slujind vreme de mai mulţi ani în calitate de episcop al Rădăuţilor, Fericitul Lavrentie s-a arătat a fi un păstor al dragostei, al rugăciuni şi al faptelor bune, împărţind zilnic săracilor şi văduvelor ajutoare şi cuvinte de mângâiere. Ajungând la vârsta bătrâneţilor, s-a retras din scaunul episcopal, şi s-a retras la schitul său mult îndrăgit, unde s-a nevoit în continuare cu rânduiala pustnicească. Astfel, Cuviosul ajunsese la măsura desăvârşirii, cunoscând cele viitoare şi vindecând multe boli şi suferinţe omeneşti. Cunoscându-şi mai dinainte şi sfârşitul său, a cerut să fie tuns în marele şi îngerescul chip al schimniciei, primind astfel numele de schimonahul Leontie. Apoi, chemând pe toţi fraţii şi ucenicii, le-a dat ultima sărutare şi aşa şi-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului. A fost înmormântat de ucenicii săi în biserica de lemn a schitului, ctitoria sa, iar la mormântul lui se săvârşeau multe şi minunate vindecări de boli.

Auzind despre aceste vindecări. credincioşii şi clerul episcopiei de la Rădăuţi au cerut mitropolitului Moldovei binecuvântare ca să strămute sfintele moaşte ale Cuviosului în catedrala episcopală. Mitropolitul a încuviinţat acest lucru, şi astfel sfintele moaşte au fost strămutate în catedrala din Rădăuţi, în partea dreaptă a naosului. Zilnic veneau la sfintele moaşte mulţi credincioşi, care primeau vindecare de boli şi ajutor în necazuri, astfel că vestea despre Cuviosul Leontie se răspândise chiar şi peste hotarele Moldovei,  fiind menţionat şi de ieromonahul Zaharia Kopâstenski, în cartea sa numită Palinodia.

În anul 1639 o ceată de tâlhari veniţi de peste hotarele de nord ale Moldovei, a intrat în oraşul Rădăuţi noaptea şi l-au prădat, printre alte lucruri furate aflându-se şi racla cu sfintele moaşte ale Cuviosului Leontie. Însuşi domnitorul Moldovei de atunci, Vasile Lupu, venind la faţa locului şi văzând nelegiuirea comisă, a fost adânc întristat.

Aşa au dispărut din ţara noastră moaştele acestui mare sfânt român, şi până în zilele noastre nu s-a mai putut afla nimic despre ele. În anul 1783, austriecii ocupă nordul Moldovei, transformă mânăstirea Bogdana în parohie, risipesc călugării de acolo, şi astfel tradiţia şi cultul Sfântului ierarh Leontie de la Rădăuţi dispar încetul cu încetul. mai târziu, şi biserica schitului Laura va deveni biserică parohială a satului Laura de astăzi.

Prin nevoinţa sa bineplăcută lui Dumnezeu, Sfântul Leontie a înnoit deopotrivă viaţa de sihăstrie cât şi cea de obşte, preoţia şi arhieria, ajutând la mântuirea multor suflete. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în anul 1992, trecerea acestui Ierarh al Bisericii noastre în rândurile sfinţilor, cu zi de prăznuire la data de 1 iulie, conform zilei de cinstire de care se bucura în vechime, în cetatea Rădăuţilor.