Sf. Mucenici Epictet şi Astion (8 iulie) [1]

Pe malul lacului Reazelm, nu departe de braţul Sf. Gheorghe al Dunării şi de actualul sat Dunavăţul de Jos, se află ruinele unei fortăreţe romano-bizantine care au aparţinut cetăţii Halmyris. Aici au pătimit cei doi martiri, Epictet şi Astion, poate cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informaţii amănunţite.

Potrivit actului lor martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din sec XV, aflată în arhiva bisericii Mântuitorului din Utrecht, ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul Diocleţian (284-305). Tot în legătură cu martiriul lor, se face pomenirea primului episcop al Tomisului, Evangelicus, care a venit la Halmyris în vremea aceea.

Sfântul Epictet era originar din părţile Răsăritului, fiind crescut din fragedă copilărie în frica lui Dumnezeu. Învrednicindu-se de harul preoţiei, el ducea o viaţă cu totul curată şi evlavioasă, pentru aceasta fiind răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Adeseori, prin puterea rugăciunii sale, putea deschide ochii orbilor, vindeca pe leproşi şi pe ologi şi scotea duhurile necurate din cei îndrăciţi.

Astion era un tânăr chipeş, nepot al senatorului roman Iulian. Acesta fusese păgân, ca şi părinţii săi, dar întâlnindu-se cu preotul Epictet şi ascultându-i cuvintele pline de înţelepciune, se converteşte la creştinism, şi împreună cu părintele său duhovnicesc, se îmbarcă şi pleacă la Halmyris, unde nu era nimeni ca să-i cunoască sau să le ştie ţara de origine.

După ca s-au stabilit aici, preotul Epictet şi fiul său duhovnicesc Astion duc o viaţă curată, împreună învrednicindu-se de binecuvântările Tatălui ceresc. În urma străduinţelor depuse pentru mântuire, şi tânărul Astion se va învrednici de acelaşi dar al facerii de minuni, ca şi părintele său duhovnicesc, având o deosebită putere asupra diavolului.

În vremea aceea va sosi însă în oraşul Halmyris  comandantul Latronianus, având de rezolvat unele probleme administrative şi militare. în a 4-a zi de la sosire, acestuia i se va raporta că în oraş există doi străini, care ar fi „vrăjitori şi ghicitori”, şi care, prin cuvântările lor, au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor. Auzind aceasta, comandantul s-a înfuriat şi a poruncit ca la apusul soarelui cei doi să fie arestaţi şi duşi la închisoare. Fiind prinşi, cei doi sfinţi s-au hotărât ca să nu spună nimic despre familiile şi ţara lor de unde veneau, ci numai să mărturisească faptul că ei sunt creştini, acesta fiind numele, neamul şi patria lor.

A doua zi, cei doi au fost aduşi în mijlocul oraşului la judecată, dar Latronianus  abia putea să-i privească, feţele lor strălucind ca soarele. În cursul audierii, cei doi sfinţi mărturiseau credinţa lor în Iisus Hristos, cu puterea Căruia săvârşeau toate minunile de care erau acuzaţi, şi că ei nu se pot lepăda de Acesta, închinându-se zeilor. Auzind toate acestea, Latronianus s-a înfuriat şi mai tare şi a poruncit ca cei doi sfinţi să fie legaţi, iar carnea de pe corp să le fie jupuită cu gheare de fier.

Unuia dintre judecători, pe nume Vigilantius, auzind cum cei doi sfinţi mărturiseau într-una pe Hristos în timpul torturilor, nu i-au mai putut ieşi din minte cuvintele lor, aşa că în a 4-a zi de tortură a sfinţilor, a mărturisit şi el că este creştin. Apoi s-a dus la cei doi sfinţi în închisoare, împreună cu toată casa lui, pentru a primi însemnul şi garanţia vieţii, devenind şi ei ucenicii Domnului.

În a cincea zi de judecată, Epictet a rostit o cuvântare care s-a terminat cu cuvintele „Noi suntem creştini”, ceea ce a înfuria extrem de tare pe Latronianus, care a poruncit ca să fie frecate rănile celor doi cu sare şi oţet, după care să fie aruncaţi într-un cazan cu smoală clocotită. Însă, prin puterea lui Hristos, cei doi sfinţi au rămas nevătămaţi, şi de aceea au fost condamnaţi ca 30 de zile să nu primească nimic de mâncat şi de băut.

Pe când cei doi răbdau toate aceste chinuri, la Halmyris a sosit un străin, care îl va recunoaşte pe Astion, şi se va întoarce la părinţii lui, care nu ştiau nimic despre el, povestindu-le tot ceea ce văzuse. Auzind acele minunate lucruri, mama lui Astion a spus că vrea numaidecât să devină şi ea creştină, şi că dacă va fi nevoie, va înfrunta şi martiriul pentru aceasta. Apoi, părinţii lui Astion s-au îmbarcat în grabă şi au venit la locul în care pătimea fiul lor cel sfânt.

După trecerea celor 30 de zile de înfometare, cei doi sfinţi au fost aduşi iarăşi la judecată, unde au mărturisit din nou pe Hristos, în numele căruia făceau ei toate acele minuni despre care se spuneau că sunt „vrăjitorii”. Văzând că nu îi poate învinge în nici un fel, Latronianus a poruncit ca cei doi să fie scoşi afară din cetate şi să li se taie capul. Astfel, în ziua de 8 iulie i s-a tăiat capul mai întâi lui Astion, după care preotul Epictet, lăsându-şi capul peste trupul ucenicului său, a primit şi el aceeaşi pedeapsă, în acest fel, cei doi martiri sfinţind pământul Dobrogei cu sângele lor.

Actul martiric spune că trupurile celor doi erau albe ca zăpada şi că cei ce sufereau de vreo boală, durere sau grijă şi se atingeau cu credinţă de acestea sau le sărutau cu evlavie, se vindecau.

La apusul soarelui, Vigilantius, împreună cu toată casa sa şi alţi creştini, au venit şi au luat trupurile celor doi sfinţi martiri, pe care le-au înmormântat într-un loc potrivit. În a 3-a zi de la înmormântare, Astion s-a arătat lui Vigilantius, căruia i-a spus despre sosirea celor doi părinţi ai săi în cetate. întâmpinându-i şi găzduindu-i, Vigilantius le-a relatat acestora despre moartea martirică a fiului lor. În urma acestor relatări, cei doi părinţi se convertesc la creştinism, fiind botezaţi de episcopul Evangelicus.

Pentru noi, românii, actul martiric al celor doi martiri are o valoare deosebită deoarece, în afară de cel al pătimirii Sf. Mc. Emilian de la Durostorum, este singurul act cu care se poate mândri literatura aghiografică dobrogeană. El luminează pagini întregi din viaţa spirituală a Dobrogei, într-o vreme când creştinismul era nu numai persecutat, dar reacţia oficialităţilor împotriva lui atinsese cote maxime.