Cuviosul Antonie de la Iezeru

Cuviosul Antonie de la Iezeru-Vâlcea (23 noiembrie)[1]

 

antonieiezeru.jpg (112349 bytes)

click pentru detaliu

 

Este cel mai renumit sihastru al Olteniei din perioada sfârșitului sec. al XVII-lea, și începutul sec. al XVIII-lea. Numele și nevoința lui ne aduc aminte de Sfântul Daniil Sihastrul.

S-a născut într-unul din satele subcarpatice ale județului Vâlcea. În copilărie a primit o solidă educație creștină, având o viață aleasă și multă evlavie pentru nevoința călugărească. Astfel, este tuns călugăr în schitul Iezeru-Vâlcea, un schit retras departe de lume, primind numele de Antonie. Dorind să urmeze sihaștrilor de demult va cere binecuvântare și se va retrage, prin anul 1690, în muntele Iezeru, la câțiva kilometri de schitul său de metanie, unde va găsi o peșteră mică, alături de care va construi, cu propriile sale mâini, timp de 3 ani, un paraclis. Acest paraclis va fi sfințit de episcopul Râmnicului de la acea dată, Ilarion. Aici va petrece în nevoințe îndelungate, în posturi și privegheri, în lupte cu nevăzuții vrăjmași, până la sfârșitul vieții sale.

Pentru multele sale osteneli, Cuviosul a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii și al vindecării. Oricine venea la peștera sa și cerea cuvânt de folos și rugăciune, îndată i se împlinea cererea. Cuviosul avea și câțiva ucenici de la schit, care îl cercetau în zile de sărbători și îi aduceau cele de care avea nevoie. Însă nu numai în acest schit avea ucenici, ci începuse să aibă ucenici și în alte schituri și mânăstiri, și chiar și prin orașe și sate, numele lui ajungând vestit până și dincolo de Carpați, în Transilvania. Unul dintre acești ucenici a fost și duhovnicul Nicolae Ierei, care cunoștea cel mai bine viața și nevoința Cuviosului. Acest ucenic, după săvârșirea sa din trup, i-a scris viața.

Prin anul 1700, schitul Iezeru, care era ctitoria voievodului Mircea Ciobanu (1553) era în parte ruinat, iar biserica de piatră se afla în paragină. Atunci, episcopul Ilarion, împreună cu credincioșii din satul Cheia, la îndemnul și cu ajutorul Cuviosului, au refăcut atât biserica cât și chiliile, între anii 1700-1705, așa cum citim și în pisania bisericii: „Iar mai pre urmă s-au prefăcut de iubitoriul de Dumnezeu chir Ilarion, episcop, ajutând și Antonie schimonahul”.

După 28 ani de aspră nevoință și sihăstrie, Cuviosul Antonie și-a dat viața în mâinile Domnului, înainte de anul 1714. A fost înmormântat de egumenul schitului Iezeru, împreună cu toată obștea, lângă ușa paraclisului săpat de el însuși în stâncă. Mult timp, fii săi duhovnicești l-au cinstit în acest loc, transformând peștera și paraclisul Cuviosului în loc de pelerinaj. Astăzi se mai păstrează chilia Cuviosului, denumită de toți localnicii „Peștera Sfântului Antonie”, precum și micul paraclis săpat în piatră, dar care se află într-o stare improprie.



[1] Ierom. Ioanichie Bălan, Cuviosul Antonie Sihastrul de la Iezerul-Vâlcea, în vol. „Sfinți români și apărători…”, ed. cit. , p.496.