Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat (9 noiembrie) [1]

Aceşti 4 mucenici au pătimit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305). Ei au fost neîntrecuţi meşteri în arta cioplirii şi sculpturii în marmură., fiind conducătorii unui vestit şantier de acest fel, la Smirnum. Datorită lucrărilor de calitate ce se realizau aici, împăratul era foarte mândru de dibăcia acestor meşteri. Însă, din cei peste 600 de lucrători care se aflau pe acest şantier, mulţi erau păgâni, care nu vedeau cu ochi buni viaţa religioasă a creştinilor de aici. Aceştia obişnuiau să-şi facă semnul Sfintei Cruci ori de câte ori începeau sau terminau o lucrare, deoarece erau convinşi că numai prin puterea şi ajutorul lui Dumnezeu erau în stare să facă tot ceea ce făcuseră până atunci.

Printre aceşti creştini se aflau şi cei 4 sfinţi, care primiseră Taina Sf. Botez din mâinile episcopului Chiril din Antiohia, ce se afla surghiunit în ţinutul Iliricului. Aceşti 4 mucenici, datorită râvnei lor duhovniceşti, au reuşit să atragă la creştinism pe un alt om, pe nume Simpliciu, care s-a încreştinat şi el. Imediat, păgânii cei invidioşi i-au pârât pe cei 5 meşteri la împărat, acuzându-i că aceştia conduc lucrările prin superstiţie şi magie şi că nu vor să ştie decât de credinţa în Hristos. Auzind acestea, împăratul nu a luat nici o măsură împotriva lor, dar acuzatorii au spus că ei nu vor să sculpteze chipul zeului Asclepios, un zeu socotit vindecător de către împărat. Cei 5 mucenici au confirmat că „În toate ne-am arătat ascultători, împărate, dar chipul acestui zeu nu vrem şi nu putem să-l facem”. Împăratul însă, nu s-a supărat şi a trecut cu vederea neascultarea acestor meşteri, spunând că nu-i pasă cine va face statuia, dar că acesta trebuie terminată. Aşa s-a şi întâmplat, statuia fiind terminată de alţi meşteri. Când împăratul a venit să vadă statuia terminată, el a crezut că totuşi cei 5 au realizat statuia, dar partida păgânilor s-a năpustit cu ură asupra lor, acuzându-i iarăşi cu cuvinte duşmănoase. Împăratul, văzând tulburarea ce s-a iscat, i-a încredinţat pe cei  5 meşteri unui dregător cu numele de Lampadie, ca să facă cercetări şi să liniştească lucrurile. Acesta le-a poruncit  să aducă cinstire şi jertfe zeilor, dar meşterii nu au vrut. Ca atare Lampadie i-a arestat şi închis în temniţă, după care a asmuţit mulţimile păgâne împotriva creştinilor. S-au iscat răscoale şi bătăi, iar în timpul uneia dintre ele, însuşi Lampadie a fost omorât.

Auzind aceasta, împăratul s-a temut ca nu cumva rudele mortului să pornească o răscoală generală, şi ca atare s-a decis să termine cu cei 5, dând ordin ca aceştia să fie închişi de vii în sicrie de plumb şi să fie aruncaţi în apele fluviului Sava. Auzind această veste, va muri de supărare şi episcopul Chiril, care se afla şi el închis în temniţă. După câteva zile, un creştin cu numele de Nicodim a scos sicriele din apă şi a avut grijă de înmormântarea osemintelor sfinţilor.

Calendarul roman din anul 354 aminteşte de pomenirea lor, la data de 9 noiembrie.