click pentru detaliu
A trăit în Transilvania, pe la mijlocul sec. al XVIII-lea. Se crede că a fost hirotonit fie la București, fie la Râmnic ori Carloviț, în lipsa unui ierarh ortodox în Transilvania. În decembrie 1750, el figura printre cei 6 semnatari ai unui lung memoriu adresat de românii din părțile sudice ale Transilvaniei mitropolitului ortodox sârb din Carloviț, Pavel Nenadovici, prin care-i relatau suferințele pe care aceștia le suferă pentru credința lor strămoșească[2], prin obligarea trecerii la uniație. .
Cu două săptămâni înainte de Paștele anului 1752, împreună cu preotul Ioan din Poiana Sibiului și cu mai mulți români, Ioan din galeș pornește spre Becicherec, în Banat, unde se aflau alți doi luptători pentru ortodoxie, Preotul Moise Măcinic din Sibiel, și credinciosul Oprea Miclăuș. Acestora le înmânează un memoriu, pe care ei urmau să-l prezinte împărătesei Maria Tereza, la Viena.
La 10 aprilie 1756, el adresează un nou protest Sfatului Orașului Sibiu, în care arăta că el este un preot nevinovat. Ca urmare a acestor proteste, nu peste mult timp, în luna mai 1756, a fost arestat și dus în lanțuri la Sibiu. Tatăl său, Ioan Burborea, a înaintat o scrisoare Tezaurariatului din Transilvania, prin care solicita eliberarea lui pe cauțiune. Însă nimeni n-a ținut seama de rugămintea lui, împărăteasa dând ordin să fie dus în secret la închisoarea cetății Deva, unde să fie ținut până la moarte.
In anul următor (1757), el a fost transferat cu escortă militară, de la Deva în Banat, iar de acolo la Graz. Se pare că de acolo, după un lung șir de ani, a fost mutat la închisoarea din Kufstein, unde își sfârșiseră viața și alți mucenici ai Ortodoxiei transilvane. Așa și-a sfârșit viața și preotul Ioan din Galeș, departe de familia și de păstoriții săi. Împodobit cu nimbul mucenicesc, numele lui cinstește în veci neamul din care s-a ridicat, rămânând statornic în credința ortodoxă.